20 de ani de NATO/Nicolae CIUCĂ: Știu ce înseamnă să pleci la război, știind că s-ar putea să nu te mai întorci

20 de ani de NATO/Nicolae CIUCĂ: Știu ce înseamnă să pleci la război, știind că s-ar putea să nu te mai întorci
Publicat: 10/04/2024, 11:01
Actualizat: 10/04/2024, 11:08

În urmă cu 20 de ani, România a fost invitată să adere la Alianţa Atlanticului de NORD, în cadrul  la summit-ului de la Praga din noiembrie 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru şapte state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. Patru ani mai târziu, țara noastră a aderat oficial la NATO. Astăzi, România a marcat prin Ministerul Apărării împlinirea celor 20 de ani de membru NATO, în cadrul unei ceremonii oficiale la care au participat președintele Românei, Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, președintele PNL Nicolae Ciucă, alături de alți oficiali români și străini invitați. 
Pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA.  A urmat, la 2 aprilie 2004, ceremonia arborării oficiale a drapelului ţării noastre la sediul NATO. Președintele liberal, Nicolae Ciucă, este și militar de carieră. În discursul său, a menționat faptul că intrarea României în NATO l-a „prins” în calitate de militar luptător în Războiul din Irak, din partea unei țări.

România este o țară sigură. Asta spunem azi, datorită Armatei Române. Țara noastră a pornit pe drumul integrării euroatlantice, imediat după 1990.(..) Aderarea la NATO nu a fost destinația noastră. A fost un început pentru noi. Începutul transformării. Un început al întregii societăți de a deveni mai bună și mai dreaptă.(…) Am fost primii care am semnat in 1994 parteneriatul pentru pace.  Exact în urmă cu 20 de ani, mă aflam în Irak, la comanda unui batalion de Infanterie, ca parte a Coaliției internaționale. România a fost printre primele state ale Alianței care s-a angajat să aloce 2% din PIB pentru Apărare și să respecte promisiunea făcută la Summit-ul din Țara Galilor din 2014, a spus Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, o democrație puternică nu poate fi menținută decât cu ajutorul unei armate puternice. Cu războiul în care sunt angrenați vecinii noștri, Nicolae Ciucă a reiterat ideea că trebuie să acordăm sprijin Ucrainei ca să câștige războiul împotriva Rusiei.

Ca fost militar, știu ce înseamnă să pleci la război și să-ți lași familia în urmă, știind că s-ar putea să nu te mai întorci. Sunt mândru că România contribuie la apărarea Ucrainei și dă dovadă de solidaritate. Este un lucru corect, a mai spus Ciucă.

În ultima perioadă, România a găzduit  mai multe evenimente pentru a marca cele două decenii de apartenenţă a ţării noastre la Alianţă. Ministerul Apărării Naţionale a organizat o serie de evenimente dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea NATO.

Citește și:

Klaus Iohannis reia „argumentele” intrării în cursa pentru SG al NATO / „Este o aspirație legitimă”

Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis, mesaje de ZIUA NATO: „România şi-a consolidat profilul de aliat responsabil”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?